Azi, doar „Afaceri europene”

Aș lăsa un pic deoparte analiza cursei electorale din 26 mai și v-aș propune să ne gândim la selectarea Laurei Codruța Kövesi pentru funcția de procuror-șef al viitorului Parchet European.

Știrea pare surprinzătoare, mai ales pentru cei care nu sunt de acord cu poliția politică și abuzurile săvârșite de DNA sub conducerea acestei „dive a justiției”, descoperită, promovată și, chiar „eternizată” de Traian Băsescu și Klaus Iohannis în funcții de comandă ale „batalionului morții” justiției românești.

Ei bine, dacă privești mai atent această nominalizare, știrea nu este deloc surprinzătoare, iar calamburul, departe de a fi înțeles.

Ca toate acțiunile de până acum ale lui Kövesi și această mișcare de a accede la o funcție europeană care să o pună la adăpost de eventualele repercusiuni ale unor procese și cercetări penale care ar apărea în urma abuzurilor comise, Laura Codruța Kövesi a fost și este sprijinită la nivel european de un grup politic de dreapta, din cadrul Partidului Popular European (PPE), construit pe baza afinităților pe care anumiți indivizi le-au avut în trecut cu „activitățile civice” și finanțările celebrelor ONG-uri a lui George Soros. Acesta este sforărit de Monica Macovei, care a și participat la constituirea lui încă din 2009, din momentul intrării ei în Parlamentul European.

Primul nod al suveicii europene a lui Macovei este fostul comisar european pentru justiție, celebra luxemburgheză Viviane Reding. Prin și cu ajutorul lui Viviane Reding, Macovei a reușit menținerea monitorizării României în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, devenit, de cele mai multe ori în istoria noastră recentă, un element de presiune asupra României, mai ales atunci când Băsescu și Iohannis au avut dificultăți în a-și impune viziunea politică și a pune în practică directivele Partidului Popular European (PPE).

În actuala legislatură, duetul Macovei-Reding a reușit impunerea unui comisar european tot din trupa foștilor activiști și lideri europeni ai ONG-urilor lui Soros – ceha Vera Jukova. Înainte de a fi propulsată în funcții europene, Vera Jukova este cunoscută și recunoscută în Cehia ca fiind cel mai important coordonator al acțiunilor „societății civile”, puse la cale de ONG-urile finanțate de miliardarul ungur.

Vera Jukova a ajuns comisar european în 2015, iar Monica Macovei, cu ajutorul celor două (fostul și actualul comisar european), având în vedere și schimbarea de paradigmă politică din România, a trecut la promovarea în funcții europene cheie, ascunse publicului, dar importante, a unor personaje capabile să susțină și să promoveze la nivel european demonizarea opozanților politici ai așa-zisei drepte politice românești.

Astfel, Raluca Prună, care în 2010 îi era asistentă în Parlamentul European Monicăi Macovei, trece prin mai multe funcții în cadrul Comisiei Europene, iar în acest moment este (o să spun pe românește pentru a nu ne încurca în nuanțe și titulaturi greoaie), șefa de cabinet a coordonatorului DG Juri, adică șefa de cabinet a coordonatorului Direcției Generale Europene pentru Justiție, departament din Comisia Europeană ce lucrează sub comanda directă a comisarului european Vera Jukova, apropiata doamnei Macovei. Prin Raluca Prună, Monica Macovei livrează celebrele rapoarte MCV, care nu au nici o legătură cu evaluarea corectă a justiției românești, ci cu combaterea politicilor de guvernare a PSD.

Un alt personaj din această filieră este europarlamentarul Siegfried Mureșan, propulsat inițial în funcția de purtător de cuvânt al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), ulterior apărut în 2015, „de nicăieri” pe listele PDL și devenit actual europarlamentar liberal și purtător de cuvânt al PPE. Este personajul care are misiunea de a convinge PPE-ul de „justețea” și eficiența planurilor de mutare a luptei politice interne de la București, la Bruxelles.

O altă verigă a lanțului este europarlamentarul Sorin Moisă!? Știu, mulți dintre voi habar nu aveați că personajul există. Este un fost membru al cercului de intimi colaboratori ai comisarului european Dacian Cioloș, „îndesat” în 2015 pe listele PSD de către Victor Ponta. Ulterior, după ce steaua politică a lui Ponta a apus, din grupul social democraților, a virat către delegația liberalilor din PPE din Parlamentul European. Și Sorin Moisă se spune că a ajuns în pozițiile de la Bruxelles pe baza susținerii constante a lui Macovei, ca un pivot cu conexiuni și relații făcute în Comisia Europeană cât a fost angajat în cabinetul comisarului Cioloș.

Un alt personaj al „filierei europene” este soția lui Siegfried Mureșan, angajată în cadrul OLAF, tot în departamentul de comunicare al instituției, acolo unde și-a început și soțul ei cariera europeană. Aici, la OLAF, este creuzetul în care sunt făcute celebrele sesizări prin care OLAF-ul cere investigarea de către DNA a politicienilor ce nu plac statului paralel.

Cu acești pioni, dar și cu mulți alții necunoscuți mie, bine implementați și din timp, dar și cu colaborarea filierei europene a foștilor activiști a lui Soros, Monica Macovei face, practic, politica antiromânească, coordonând acțiuni, începând de la rapoartele MCV, aducerea României în dezbaterile Parlamentului European, până la eventuala forțare a unei nominalizări a Codruței Kövesi în funcția de procuror-șef al viitorului Parchet European. Numai că de la nominalizare, până la numirea efectivă, mai sunt câteva obstacole de trecut, respectiv votul Parlamentului European și aprobarea numirii în Consiliul European, unde ar putea apărea dificultăți. Și nu, dificultățile nu cred că vor apărea din cauza unui vot împotrivă, pentru că PPE și conservatorii europeni din Parlamentul European dețin majoritatea, iar în Consiliul European îl au pe Iohannis. Dificultățile vor apărea când oficialii de la Bruxelles vor fi nevoiți să aleagă între Kovesi și ceilalți doi contracandidați Jean-Francois Bohnert (Franța) și Andres Ritter (Germania), care, conform unor surse bruxelleze, sunt susținuți, fiecare, de președintele țării sale – Emmanuel Macron și, respectiv, Angela Merkel. Așadar, mă îndoiesc de faptul că, în Consiliul European, Klaus Iohannis își va exprima acordul altfel decât îi va arăta cancelarul german.

P.S. Este adevărat că cele de mai sus seamănă cu o teorie proastă a conspirației ori pare doar un scenariu de film slab, dar eu vă îndemn doar să priviți în următoarea perioadă mișcările care au loc pe acest subiect, luând în considerație și cele spuse mai sus. Spun asta pentru că e important cine ne reprezintă la Bruxelles, indiferent de funcție.

Acceseaza AICI articolul, pe platforma online a ziarului Telegraf.